Abonare Newsletter

Login Membrii

Ai uitat Parola?

Nu esti Membru? Inregistreaza-te!

  • Acasa
  • Gazeta Medicala
  • Ghid Sanatate
  • Stiri Medicale
  • Index Medical
  • Dictionar
  • Forum
  • Contact

    Studiu: Usturoiul protejeaza inima

    Potrivit experţilor de la Universitatea de Medicină Emory din SUA se pare că usturoiul protejează inima, deoarece acesta conţine substanţe care au puterea de a preveni distrugerea ţesutului cardiac. Cercetătorii au efectuat studiul pe cobai, iar în urma testelor a reieşit faptul...

    Campania de vaccinare impotriva gripei, intrerupta

    Stiri Medicale
    Ladislau Ritli, ministrul Sănătăţii, a cerut întreruperea de urgenţă a campaniei de vaccinare împotriva gripei. Această cerere a fost trimisă către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Cantacuzino. Există suspiciunea că vaccinul antigripal nu respectă toate normele, în sensul că i-ar lipsi o substanţă fără de care eficienţa acestuia nu este garantată. Ministrul Sănătăţii a precizat că va fi sistată vaccinarea antigripală sezonieră pe o perioadă între şapte şi zece zile.

    Hreanul inlocuieste tratamentul mendicamentos pentru raceala

    Stiri Medicale
    Banalul hrean poate înlocui tratamentul mendicamentos în cazul răcelii şi a bronşitei, spun adepţii medicinii naturiste. Specialiştii arată că hreanul conţine uleiuri volatile, este foarte bogat în vitaminele C şi B şi minerale: fier, potasiu, calciu, magneziu. Substanţele volatile din hrean sunt antibiotice, expectorante, bronhodilatatoare, antibacteriene, cresc tensiunea arterială şi stimulează imunitatea generală a organismului. Hreanul mai este utilizat în tratamentul afecţiunilor renale, reumatismului, afecţiunilor dinţilor (parodontoză), bolilor de inimă, inflamaţiilor articulare, sinuzitei, paraziţilor intestinali. Pentru răceală, ţăranii bătrâni foloseau sirop de hrean, ...

    Alunga visele neplacute cu ceai de valeriana

    Stiri Medicale
    Cercetătorii europeni recomandă ceaiul de valeriană ca armă împotriva viselor neplăcute. Acesta are proprietăţi calmante, alungând coşmarurile dacă se bea cald, înainte de somnul de seară. Mai multe teste clinice au dovedit eficienţa valerianei ca sedativ şi somnifer. Administrarea tincturii de valeriană înlătură insomniile şi micşorează semnificativ procentul de treziri nocturne. Efectele evidente de îmbunătăţire a somnului apar după trei săptămâni de administrare. De asememenea, oamenii de ştiinţă japonezi de la o universitate din Tokio spun că în cazul persoanelor care consumă mai mult de o ceaşcă de ceai verde pe seară, riscul să aibă vise neplăcute este ...

    PERICULOS. Aspirina, cel mai popular medicament luat de romani

    Stiri Medicale
    Te doare capul? Ai un puţină febră? Ai dureri de spate sau probleme cu inima? Un medicament "minune" a fost recomandat de medici pentru toate aceste afecţiuni. Foarte ieftin şi accesibil tuturor, medicamentul s-a dovedit a face mai mult rău decât bine dacă nu este administrat cum trebuie. Este vorba de aspirină, care este luată de o proporţie covârşitoare de români. Cercetătorii britanici au efectuat un studiu important şi au constatat că aspirina poate genera hemoragii puternice mai ales la nivelul stomacului, afecţiuni ce pot duce la apariţia ulcerului, sau pot cauza chiar decesul pacientului, daca nu sunt stopate la timp. Într-adevăr, o doză mică de aspirină ajută persoan...
    ROMANIA BOLNAVA....
    Stiri Medicale „Sistemul de sănătate din România prezintă disfuncţii majore, cu repercusiuni directe asupra stării de sănătate a populaţiei", arată Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice în raportul din 2008 care a stat la baza noii legi a sănătăţii. Comisia constată că sistemul de sănătate din România prezintă disfuncţii majore, cu repercusiuni directe asupra stării de sănătate a populaţiei. Astfel, starea de sănătate plasează Rom&ac...
    Sms-urile cauzeaza...
    Stiri Medicale Dezvoltarea smartphone-urilor şi a tabletelor digitale este cauza unei noi epidemii care provoacă dureri fizice. Utilizarea excesivă a telefoanelor mobile produce dureri serioase, mai exact afectează ceafa, spatele şi degetele, arată studiile de specialitate întocmite de Asociaţia britanică a chiropracticienilor. Circa 18% dintre utilizatorii europeni declară că-şi folosesc telefonul sau tableta între două şi patru ore pe zi, potrivit unui sondaj You Gov, arată presa internaţională. Medicii britanici numesc &bd...
    Somnorosii - gena...
    Stiri Medicale Un studiu recent arată că persoanele cărora le place să doarmă mai mult au o genă specială, informează MEDdaily. S-a dovedit că oamenii care au o anumită variaţie a genei ABCC9 au nevoie de aproximativ 30 de minute de somn în plus în timpul nopţii, decât alte persoane. Gena ABCC9 are legătură cu evaluarea nivelului de energie din celulele organismului. Respectiva genă se întâlneşte la fiecare al cincilea european, relevă studiul realizat pe 10.000 de europeni. Cercetarea a fost realizată de ...